Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Thursday, Nov 6, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Cap de pod

ЭКСКЛЮЗИВ Деревянная церковь в городе Крикова «Св. Александру де Свир», обращение, адресованное бессарабским скитам и церквям, которые еще не сделали шаг к возвращению к Матери-Патриархату – Румынской Православной Церкви: «Слушайте голос Народ, наши предки веками ждали этих времен»

  • Constantin Dicusar
  • Aug 11, 2024
Citește în română
EXCLUSIV Biserica de lemn din orașul Cricova "Sfântul Alexandru de Svir", îndemn adresat schiturilor și bisericilor basarabene care încă nu au făcut pasul spre revenirea la Patriarhia Mamă – Biserica Ortodoxă Română: "Ascultați glasul poporului! Strămoșii noștri au așteptat vreme de secole aceste timpuri"

После недавнего возвращения в лоно Бессарабской митрополии, под опеку Румынской Православной Церкви (БОР), деревянная церковь «Св. Возвращение в пределы Патриархии-Матери».

Podul.md связался с деревянной церковью из города Криково, чтобы дать нам несколько комментариев относительно все более обостряющихся тенденций перехода церквей в Республике Молдова под юрисдикцию Бессарабской митрополии, а также о важности, со стороны с исторической точки зрения, из них происходит возврат к исконной вере, к румынской ортодоксии.

Podul.md: Какое послание несет деревянная церковь из Крикова «Св. Александру де Свир» для других бессарабских церквей и скитов, которые еще не сделали шаг к возвращению в лоно Румынского Патриархата?

Представитель Церкви «Св. Александру де Свир»: Мы призываем священников, церкви Бессарабии прислушаться к голосу народа, который все больше хочет вернуться в лоно Румынского Патриархата, не останавливать этот вечно текущий источник любовь к нации и стране.

Podul.md: Как вы оцениваете эти возвращения с исторической точки зрения?

Представитель Церкви «Св. Александру де Свир»: Мы рады, что Бог дал нам эти благоприятные времена, когда у нас есть свобода вернуться в лоно Церкви нашей Нации, чего наши бабушки и дедушки ждали веками.

Напоминаем, что 22 июля этого года Андрей Перчич, настоятель деревянной церкви в городе Крикова "Святой Александру Свирский" сообщил, что это место перешло под контроль Бессарабской митрополии в составе БОР, уточнив что решение было принято в результате обращений и запросов православной общины города Крикова. (источник: ЗДЕСЬ )

«Отныне мы являемся частью большой семьи Румынской Православной Церкви, по воле и благословению Божиему и пастырскому попечению Святейшего Петра, митрополита Бессарабского. Наша община теперь имеет полный и долгожданный канонический и правовой статус. как православный приход в составе Румынской Православной Церкви. Наше вступление из Российского Патриархата в Румынский Патриархат не является личной прихотью и не является политическим, экономическим или социальным актом, выражающим твёрдое желание вернуться к материнской Церкви, к культурному, духовному. и исторического происхождения. Это акт благодарности нашим предкам, правителям и особенно нашим любимым Святым Отцам, более достойный и полный духа, чем жизнь с братьями. Спасибо за вашу поддержку, доверие и добрую волю. достойный, ответственный и верный нашим предкам, вере и культуре", - сказал по случаю возвращения в лоно Румынской Православной Церкви священник Андрей Перчич. (источник: ЗДЕСЬ )

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Basarabia mitropolia basarabiei biserica de lemn cricova

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.