Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Sunday, Nov 2, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Featured

Даниэль Унку, с лупой о судьбе Республики Молдова: Мало вступить в ЕС, она должна еще вступить в НАТО! / Если Стояногло победит на президентских выборах, референдум по евроинтеграции НЕ состоится!

  • Mircea Savin
  • Oct 29, 2024
Citește în română
Daniel Uncu, cu lupa pe soarta R. Moldova: Nu e suficient să intre în UE, ci trebuie să intre și în NATO! / Dacă Stoianoglo va câștiga prezidențialele, referendumul privind integrarea europeană NU va fi implementat!

Румынский консервативный интеллектуал Даниэль Унку недавно радиографировал для TVR Info судьбу Республики Молдова через призму результатов выборов 20 октября. Среди прочего он подчеркнул, что граждане Республики Молдова будут в безопасности, защищены от российской угрозы только тогда, когда их государство вступит в НАТО, а не только в Европейский Союз.

Также Даниэль Унку предупредил, что победа во втором туре президентских выборов пророссийского Александра Стояногло будет равнозначна непроведению референдума о европейской интеграции Республики Молдова.

Воспроизводим разъяснения Даниэля Унку:

- Что должно сделать евроатлантическое пространство, чтобы вывести Республику Молдова из-под контроля Москвы? С моей точки зрения как аналитика, я считаю, что Республике Молдова недостаточно вступить в ЕС, она должна также вступить в НАТО. Вступление Республики Молдова в НАТО обязательно! (...) Конституция Республики Молдова (которая предусматривает нейтралитет – ред.) может быть изменена путем нового референдума. Почему? Потому что в противном случае Россия продолжит гибридную войну против всех стран, которые, по ее мнению, она должна вернуть в свое жизненное пространство. Эту систему мести, которая, на мой взгляд, принадлежит политической психопатологии, должна прекратиться, и, к сожалению, в отношениях с Россией о ней можно говорить только в формате силы. Москва не знает другого языка. Говоря о суммах, потраченных Россией за вмешательство в выборы в Республике Молдова, как можно с этим спорить? Одним методом. Вступление Молдовы в ЕС и, повторяю, в НАТО!

- Что касается второго тура, то понятно, что если Майя Санду не победит на президентских выборах, этот референдум (проевропейский - ред.) будет перенесен. Фактически оно не будет реализовано.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

nato republica moldova referendum UE Uniunea Europeană daniel uncu

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.