Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Sunday, Nov 2, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus

Существует риск, что пророссийские сторонники лишат диаспору права голоса, если Додон и другие москвичи победят на парламентских выборах и возьмут под контроль правительство. Давнее желание Додона

  • Corneliu Țurcanu
  • Sep 16, 2025
Citește în română
Există riscul ca pro-rușii să INTERZICĂ dreptul de vot al Diasporei, dacă Dodon și ceilalți moscoviți vor câștiga alegerile parlamentare și vor controla guvernul. Vechea dorință a lui Dodon

В течение последних нескольких месяцев я писал об опасности возможного формирования пророссийского правительства в результате предстоящих парламентских выборов в Республике Молдова (подробности ЗДЕСЬ ). Если это произойдёт, второе румынское государство впадёт в экономическую стагнацию, финансирование из ЕС, США и Румынии прекратится, страна окажется в изоляции, снова будет зависеть от российского газа и, скорее всего, станет инструментом Российской Федерации в войне, которую она ведёт в соседней Украине, а бессарабцы рискуют стать пушечным мясом в оккупационной войне Кремля.

Еще одна большая опасность, исходящая от пророссийского правительства, заключается в риске запрета голоса молдаванам из диаспоры, которые привозят домой значительные суммы денег, которые в конечном итоге оседают в отечественной экономике, принося пользу всем жителям Республики Молдова, включая пророссийски настроенных, от своей работы.

ЧИТАЙТЕ ТАКЖЕ : Чего ожидать, если пророссийские силы победят на предстоящих парламентских выборах в Молдавии? Риск масштабной КАТАСТРОФЫ

Более того, в этом направлении звучало множество официальных угроз, исходящих всегда из одного и того же источника – пророссийских партий. Вспомним последовательные заявления Игоря Додона: «Социалисты не признают голосование из-за рубежа». Не будем забывать, что тот же Додон неоднократно давал о себе знать, оскорбляя диаспору.

Действительно, в Молдове уже избран проевропейский президент, но Майе Санду неизбежно понадобится парламент с большинством, разделяющим такое же проевропейское видение, чтобы добиться успеха в продвижении европейской интеграции и, косвенно, привлечь средства из Европейского Союза, без которых Молдова больше не сможет держаться на плаву.

Парламент, контролируемый пророссийским большинством, может даже блокировать деятельность президента, а если большинство будет пророссийским, правительство будет принадлежать Кремлю. Обладая всеми этими рычагами, Россия сможет добиться отстранения Майи Санду от власти — им, безусловно, нужно платить по многим политическим статьям.

Если диаспоре больше не позволят выражать свое право голоса, сближение Молдовы с Москвой может занять много времени.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Rusia Diaspora pro-ruși Dodon alegeri parlamentare miză interzicerea votului disporei

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.