Recente

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

A murit marele unionist Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși patrioți ai zilelor noastre / „Avea o imensă dragoste față de poporul român”. „Ni-l vom aminti cu toții strigând 'Te iubesc, popor român!' și făcând semnul victoriei în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte”

Președintele oficiului teritorial Briceni al fostului partid ȘOR, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a grupării

Thursday, Jan 1, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus

Basarabia e România! Uniunea Europeană apropie cele două state românești printr-o nouă rută. Autostrada A8 – menită să încurajeze dezvoltarea locală a zonei Moldova și să o lege de Transilvania – va trece și prin Basarabia noastră. Autostrada UNIRII

  • Constantin Dicusar
  • May 18, 2024
Citește în rusă
Basarabia e România! Uniunea Europeană apropie cele două state românești printr-o nouă rută. Autostrada A8 – menită să încurajeze dezvoltarea locală a zonei Moldova și să o lege de Transilvania – va trece și prin Basarabia noastră. Autostrada UNIRII

Finanțată din banii Uniunii Europene, Autostrada A8 va face legătura între cele două state românești. Noua rută are menirea de a impulsiona dezvoltarea infrastructurii locale a zonei Moldovei și de a o lega de cea a Transilvaniei. Mai mult, aceasta va trece Prutul, făcând conexiunea cu Basarabia noastră. 

Contractul ce prevede construcția podului de la Ungheni (parte a proiectului Autostrăzii A8) va fi semnat chiar în luna iunie a acestui an, anunță Deschide.md (detalii AICI), citând declarațiile lui Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor de la București, lansate în urma unei reuniuni, la Ungheni, a responsabililor care se ocupă de etapele acestui demers important. 

Cu o lungime de 260 de metri, podul conex va fi construit conform standardelor unei autostrăzi și va reprezenta prima conexiune de acest tip între România și R.Moldova. Durata contractului va fi de 24 de luni, dintre care 6 luni sunt alocate pentru proiectare și 18 luni pentru execuția efectivă. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile în valoare de peste 156 milioane lei românești, fără TVA, prin intermediul Mecanismului pentru Interconectarea Europei CEF, precizează Deschide.md. 

De asemenea, Scrioșteanu a precizat că că se ia în calcul și construirea unui singur punct vamal pe teritoriul României, acolo urmând să activeze autoritățile ambelor state.

cb3f4939-694f-48e3-8ee1-769aa30be75e
(sursa foto: hotnews.ro)

El a subliniat că podul de la Ungheni este parte a proiectului Autostrăzii A8, incluzând și un punct de trecere a frontierei, interconectând infrastructurile rutiere dintre cele două state: Autostrada Târgu Mureș – Iași – Ungheni – frontiera de stat (pe teritoriul României) și Drumul național R1 Chișinău – Ungheni – frontiera cu România (pe teritoriul Republicii Moldova), scrie ipn.md (detalii AICI). 

Podul peste Prut de la Ungheni va fi primul pod cu 4 benzi între România și R.Moldova. 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Basarabia Romania Prut București Transilvania moldova Ungheni proiect Basarabia e România Autostrada A8 podul de la Ungheni fonduri UE bani europeni fonduri nerambursabile

Populare

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Dec 29, 2025

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.