Recente

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

A murit marele unionist Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși patrioți ai zilelor noastre / „Avea o imensă dragoste față de poporul român”. „Ni-l vom aminti cu toții strigând 'Te iubesc, popor român!' și făcând semnul victoriei în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte”

Președintele oficiului teritorial Briceni al fostului partid ȘOR, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a grupării

Thursday, Jan 1, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Cap de pod

Politologul Radu Carp: "Ce se așteaptă la Chișinău pentru a da o lege care să aibă ca obiect Mitropolia Moldovei?! Spre deosebire de Biserica Ortodoxă Ucraineană, aceasta nu s-a despărțit nici măcar verbal de Patriarhia Moscovei"

  • Mircea Savin
  • Aug 21, 2024
Citește în rusă
Politologul Radu Carp: "Ce se așteaptă la Chișinău pentru a da o lege care să aibă ca obiect Mitropolia Moldovei?! Spre deosebire de Biserica Ortodoxă Ucraineană, aceasta nu s-a despărțit nici măcar verbal de Patriarhia Moscovei"

Analizând proiectul de lege adoptat de Parlamentul Ucrainei privind interzicerea organizațiilor religioase ce au conexiuni cu Moscova, politologul Radu Carp - profesor al Facultății de Științe Politice din cadrul Universității din București - a atras atenția că puterea de la Chișinău ar trebui să implementeze o inițiativă care să aibă un obiect similar, respectiv să vizeze Mitropolia Moldovei, aflată sub tutela Patriarhiei Moscovei. 

În timp ce Biserica Ortodoxă Ucraineană - ne referim la cea subordonată Patriarhiei Moscovei - pretinde la nivel verbal că ar fi rupt legăturile cu Moscova, nu se poate spune aceeași chestiune despre Mitropolia Moldovei, punctează Radu Carp. "Spre deosebire de BOU, aceasta nu s-a despărțit nici măcar verbal de Patriarhia Moscovei", precizează profesorul universitar. 

Totodată, politologul trece în revistă o serie de detalii ce reflectă dificultatea implementării proiectului de lege adoptat de Parlamentul Ucrainei. 

"Relația Bisericii Ortodoxe Ucrainene cu Patriarhia Moscovei după momentul 24 februarie 2022 este foarte complicată, sinuoasă, greu de înțeles. 'Adio dar rămân cu tine' par a-și spune permanent cele două entități.

Ucraina a încercat să intervină printr-o lege în complicatele probleme legate de jurisdicția ecleziastică.  

BOU afirmă că de fapt legea adoptată astăzi de Rada Supremă nu i se aplică.

Oricum, legea prevede un mecanism imposibil de pus în aplicare: se dă un termen de grație de 9 luni pentru a renunța la legăturile cu Moscova (BOU spune că a renunțat deja!), apoi guvernul ucrainean va da în judecată entitățile care nu au făcut nimic în acest timp.  

Să presupunem că nicio parohie din cele peste 9000 existente nu face nimic. Guvernul va declanșa 9000 de procese? Trecând peste acest aspect, ce ar trebui să facă BOU? Să își proclame autocefalia? Cam da, ar spune legiuitorul ucrainean. Ar însemna că legea obligă o biserică să își proclame autocefalia. Dacă aceasta nu e încălcare a autonomiei cultelor, atunci nu știu ce s-ar putea încadra în acest concept.

Ce se va întâmpla concret cu credincioșii de etnie română care încă țin de BOU? Nimic. Vor fi absorbiți de noile structuri ale BOR din Ucraina sau vor fi formal membri ai unei biserici care se va judeca la infinit cu guvernul ucrainean până la CEDO, ani dacă nu decenii.

Legea ucraineană este o soluție șchioapă pentru o cauză legitimă.  

Întrebarea legitimă este alta: ce se așteaptă la Chișinău pentru a da o lege care să aibă ca obiect Mitropolia Moldovei?! Spre deosebire de BOU, aceasta nu s-a despărțit nici măcar verbal de Patriarhia Moscovei", spune Radu Carp într-o postare publicată pe Facebook. 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

mitropolia moldovei Patriarhia Moscovei Vladimir Cantarean radu carp biserica ortodoxa ucraineana

Populare

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Dec 29, 2025

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.