Recente

Foametea organizată de sovietici între 1946 și 1947 în Basarabia a ucis peste 200.000 de oameni și a afectat fizic alți 400.000. Masacrul va fi recunoscut oficial, printr-o lege specifică, în R.Moldova

Operațiune de amploare a forțelor de poliție din R.Moldova și Ucraina într-o speță halucinantă: lichidarea fizică a mai multor persoane publice din Ucraina. Asasinatele ar fi fost dirijate de la Moscova!

Vești excelente de la Washington pentru R.Moldova. Chișinăul va primi zeci de milioane de euro din partea SUA pentru consolidarea securității naționale

VIDEO Declarația recentă a Maiei Sandu privind ReUnirea cu România a produs crize de nervi la Moscova. Maria Zaharova: elitele locale care provin de la București vor să fure suveranitatea și independența Moldovei!

Republica Moldova se află printre cele 75 de țări în cazul cărora SUA a decis suspendarea vizelor de imigrant pe termen nelimitat. Vizele turistice nu sunt afectate, însă solicitanții vor fi supuși unor verificări mult mai severe, ținându-se cont inclusiv de activitatea lor din mediul on-line

Thursday, Apr 2, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Cap de pod

Burse și oportunități de continuare și aprofundare a studiilor superioare pentru găgăuzi. Ce oportunități oferă România pentru absolvenții Universității de Stat din Comrat

  • Constantin Dicusar
  • Dec 8, 2024
Citește în rusă
Burse și oportunități de continuare și aprofundare a studiilor superioare pentru găgăuzi. Ce oportunități oferă România pentru absolvenții Universității de Stat din Comrat

România pune la dispoziția absolvenților găgăuzi ai universităților din R. Moldova, inclusiv a absolvenților Universității de Stat din Comrat, o serie de oportunități pentru continuarea și aprofundarea studiilor superioare. 

Mai mult, aceste oportunități sunt oferite de statul român chiar la Comrat, centrul politic-administrativ al regiunii găgăuze. Concret, statul român, prin Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, organizează în autonomia găgăuză două programe de master: “Comunicare, multiculturalitate și multilingvism”, respectiv “Traducere și interpretariat”. 

La absolvire, studenții găgăuzi primesc diplome de master românești aferente Universității “Dunărea de Jos” din Galați, recunoscute în Uniunea Europeană. În plus, pentru a-i susține pe studenții găgăuzi, România le oferă, la nivel ministerial, și burse universitare de master, acestea fiind de peste 2 ori mai mari decât cuantumul burselor de master oferite de către universitățile din R. Moldova studenților săi. 

Deși nu se cunoaște numărul licențiaților din regiunea găgăuză care s-au înscris în anul universitar curent sau în anii precedenți la aceste programe de master organizate la Comrat, dar și la programele de master din România, Ministerul Educației necolectând date privind proveniența (locul) studenților din R.Moldova aflați la studii în România, totuși vedem o tendință crescândă a statului român pentru promovarea învățământului superior românesc în Basarabia, cât și interesul cetățenilor R.Moldova pentru obținerea de studii superioare de calitate, europene. 

Vă prezentăm, mai jos, precizările Ministerului Educației de la București pentru Podul.md:

“Ministerul Educației din România și Ministerul Educației și Științei din Republica Moldova au încheiat, în anul 2022, Protocolul de colaborare între Ministerul Educației din România și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova pentru perioada 2022-2026. Documentul prevede alocarea a 1.100 de burse pentru studii universitare de licență, 450 burse pentru studii universitare de master, dintre care 50 burse pentru învățământul postuniversitar - rezidențiat, 50 de burse pentru studii universitare de doctorat și 400 de luni-mobilități studențești/practică studenți. Aceste burse sunt acordate cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv absolvenților Universității de Stat din Comrat.

Ministerul Educației nu colectează date privind proveniența (locul) studenților din Republica Moldova aflați la studii în România. În conformitate cu prevederile Constituției României, instituțiile de învățământ superior beneficiază de autonomie universitară. În conformitate cu prevederile Legii nr. 199/2023 a învățământului superior, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile de învățământ superior pot organiza extensii universitare în alte state. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați organizează la Comrat două programe de master: „Comunicare, multiculturalitate și multilingvism”, respectiv „Traducere și interpretariat””.  

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Basarabia Romania republica moldova Găgăuzia găgăuzi burse învățământ românesc

Populare

Foametea organizată de sovietici între 1946 și 1947 în Basarabia a ucis peste 200.000 de oameni și a afectat fizic alți 400.000. Masacrul va fi recunoscut oficial, printr-o lege specifică, în R.Moldova

Foametea organizată de sovietici între 1946 și 1947 în Basarabia a ucis peste 200.000 de oameni și a afectat fizic alți 400.000. Masacrul va fi recunoscut oficial, printr-o lege specifică, în R.Moldova

Mar 26, 2026

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.