Mai mulți experți și demnitari din R.Moldova cât și din Vest au avertizat cu privire la ingerințele Rusiei în alegerile din stânga Prutului.
Luând în considerare faptul că pe 28 septembrie R.Moldova va trece printr-un nou test electoral, spiritele se încing și amenințările privind democrația și securitatea R. Moldova se întețesc. În acest sens, premierul Dorin Recean a enumerat câteva dintre tacticile folosite de Federația Rusă pentru a interveni în alegeri și a deturna cursul european al R.Moldova.
„Pe lângă banii virați prin conturi false, există și cei care folosesc criptomonede pentru a finanța interpuși, iar experții ruși testează limitele instituțiilor noastre prin mai multe feluri:
1. provocarea crizelor energetice de la începutul acestui an;
2. destabilizarea economică continua în regiunea transnistreană;
3. atacuri cibernetice vizând infrastructura alegerilor;
4. utilizarea inteligenței artificiale pentru dezinformare sofisticată.
Și mai îngrijorător: se creează partide-fantomă, care par pro-europene, dar sunt finanțate din Rusia pentru a forța o majoritate pro-Kremlin în Parlament. Vreau să fie clar: R. Moldova nu va permite ca cineva să dirijeze din exterior alegerile noastre. Vom folosi toate instrumentele disponibile pentru a proteja suveranitatea, democrația și viitorul European al țării. Stimați participant, în toamna aceasta R. Moldova își va alege Forul Legislativ al țării. Acest scrutin trebuie să fie curat, liber și finanțat corect. Altfel ne expunem riscului de a fi manipulați, cumpărați și în ultimă instanță – subminați”, a atenționat Dorin Recean, potrivit Deschide.md, în cadrul Conferinței regionale „Banii în politică – Bani, Securitate și Democrație: Apărarea integrității electorale în era digitală”.
Cu toate astea, șeful Executivului a avut și un mesaj ferm pentru cei care vor atenta la valorile democratice ale R.Moldova, sau cei care vor încerca să corupă voturile și să pună în pericol securitatea statului.
„Dar nu suntem singuri! Partenerii noștri din Uniunea Europeană, din instituțiile internaționale și din societatea civilă – cu toții suntem în această misiune. Să avem curajul să apărăm votul liber, să apărăm cetățenii de manipulare și să apărăm suveranitatea țării. De ce insistăm pe acest subiect? Pentru că democrația se poate pierde nu doar cu tancurile, ci și cu milioane de euro pompați în conturi anonime de publicitate, cu platforme media de buzunar, inclusiv cu cele fondate direct de Moscova cu influenceri plătiți să mintă și cu tăceri cumpărate.
Nu vom sta deoparte! Vom acționa, vom apăra statul de drept. Vom garanta cetățenilor că votul lor contează și nu poate fi cumpărat. Transmit astăzi un mesaj clar: democrația nu este de vânzare! Votul nu se negociază de oligarhii fugari. Moldova nu se mai întoarce în trecut, iar Parlamentul trebuie să rămână vocea poporului nostru, nu un instrument al Kremlinului. Mai presus la toate avem o țintă absolut clară: R. Moldova – parte a Uniunii Europene. Drumul nostru spre UE presupune standarde, reguli și integritate, iar noi suntem hotărâți să ne ridicăm la înălțimea acestor așteptări – așteptările cetățenilor R Moldova”, a subliniat Dorin Recean.
Menționăm că la data de 28 septembrie, în R.Moldova urmează să se desfășoare alegeri parlamentare. Potrivit legislației, alegerile parlamentare se desfășoară în cel mult 3 luni de la expirarea sau dizolvarea Parlamentului precedent, iar data alegerilor se stabilește cu cel puțin 70 de zile înainte de ziua alegerilor, prin hotărâre de Parlament. Ultimele alegeri parlamentare au avut loc pe data de 11 iulie 2021, iar Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerii Parlamentului de legislatura a XI-a și a validat mandatele deputaților aleși prin Hotărârea din 23 iulie 2021.