Recente

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

A murit marele unionist Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși patrioți ai zilelor noastre / „Avea o imensă dragoste față de poporul român”. „Ni-l vom aminti cu toții strigând 'Te iubesc, popor român!' și făcând semnul victoriei în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte”

Președintele oficiului teritorial Briceni al fostului partid ȘOR, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a grupării

Thursday, Jan 1, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus

Tusea și junghiul din R.Moldova. Dodon l-a acceptat pe comunistul Voronin în blocul electoral pe care îl coordonează. Toate rebuturile Rusiei

  • Corneliu Țurcanu
  • Aug 5, 2025
Citește în rusă
Tusea și junghiul din R.Moldova. Dodon l-a acceptat pe comunistul Voronin în blocul electoral pe care îl coordonează. Toate rebuturile Rusiei

PSRM a acceptat PCRM în componența blocului electoral Dodon-Tarlev-Vlah. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul forurilor formațiunii. 

Potrivit liderului PSRM, Igor Dodon, noua alianță rezultată va avea denumirea de Blocul Electoral Patriotic al Socialiștilor, Comuniștilor, Inima și Viitorul Moldovei (BEP).

„Astăzi, 5 august, reprezentații celor patru partide care fac parte din bloc vor depune documentele corespunzătoare la Comisia Electorală Centrală”, a precizat Dodon, potrivit Deschide,md.

De menționat că, inițial, când a fost anunțată înființarea blocului stângii moldovenești, din el făceau parte patru formațiuni: PSRM, PCRM, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei. Ulterior, însă, liderul PCRM, Vladimir Voronin, ar fi cerut pozițiile 1 și 4 pe listele electorale, solicitare refuzată de restul membrilor blocului. Ca rezultat, Voronin ar fi declarat că PCRM se retrage, iar Igor Dodon a menționat săptămâna trecută, după ce s-a dus la CEC împreună cu Tarlev și Vlah, că blocul se formează din trei partide: PSRM, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”.

Cu toate acestea, luni, 4 august, în cadrul ședinței Comitetului Central al PCRM, formațiunea condusă de Voronin a decis să adere la blocul electoral format din PSRM, „Inima Moldovei” și „Viitorul Moldovei”.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Rusia PSRM PCRM rusofili pro-ruși Dodon alegeri Voronin alegeri parlamentare

Populare

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Dec 29, 2025

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.