Dacă românii noştri basarabeni vor continua să-şi schimonosească limba şi scrisul, înaintaşii noştri, cei care au luptat pentru ca noi să trăim într-o ţară liberă, nu ne vor ierta niciodată, punctează scriitoarea și jurnalista Doina Dabija, pe Facebook:

”Limba unui neam

La 15 iunie 1989, de ziua trecerii în eternitate a marelui poet Mihai Eminescu, săptămânalul „Literatura şi arta” a apărut pentru prima dată de sub tipar în grafie latină.

În acea zi istorică, mii de oameni s-au înghesuit la chioşcurile de ziare să cumpere revista îmbrăcată-n haină nouă – cea românească –, din care ulterior au învăţat să scrie şi să citească.

Crescând într-o familie de intelectuali, am avut ocazia să însuşesc alfabetul latin cu mult înainte de acel eveniment, studiindu-l acasă împreună cu părinţii. Iar după fiecare lecţie, tata mă atenţiona: „Să nu spui nimănui. E secretul nostru”. Dar, întorcându-mă într-o zi de la şcoală, i-am mărturisit că şi învăţătoarea mea, Tatiana Ilinicina, are aceeaşi taină ca şi noi: „Ne învaţă pe ascuns alfabetul latin, iar când se aud paşi pe coridorul şcolii, aceasta închide repede tabla”. Tata mi-a zâmbit, m-a mângâiat uşor pe cap şi mi-a mărturisit că în curând nu vom mai fi nevoiţi să ne ascundem de nimeni, fiindcă limba română va reveni acasă. Şi a avut dreptate.

Amintindu-mi însă de acea perioadă importantă pentru poporul nostru, îmi pare rău să descopăr că, după 33 de ani de la acele evenimente, mulţi dintre conaţionalii mei nu ştiu să scrie în grafie latină, dar folosesc şi astăzi alfabetul poporului rus. Oameni care au reuşit să înveţe alte limbi străine, fiindcă mulţi dintre ei lucrează în Italia, Germania, Portugalia etc., dar pe-a lor n-o cunosc. Ca şi cum ar afirma: „Scriu în alfabetul chirilic pentru că îi iubesc şi i-am iubit întotdeauna doar pe ruşi!” O iubire neînţeleasă, pentru că acest sentiment nu este şi n-a fost niciodată unul reciproc.

Iar dacă românii noştri basarabeni nu vor înţelege acest lucru şi vor continua să-şi schimonosească vorba şi scrisul, sunt convinsă că înaintaşii noştri, cei care au luptat pentru ca noi să trăim într-o ţară liberă, nu ne vor ierta niciodată.

Pentru că, în timp ce ei au suferit şi au murit pentru ea, urmaşii lor o condamnă la dispariţie sau robie veşnică”.