Recente

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

A murit marele unionist Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși patrioți ai zilelor noastre / „Avea o imensă dragoste față de poporul român”. „Ni-l vom aminti cu toții strigând 'Te iubesc, popor român!' și făcând semnul victoriei în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte”

Președintele oficiului teritorial Briceni al fostului partid ȘOR, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a grupării

Thursday, Jan 1, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă

Tot gazul rusesc cumpărat de Republica Moldova în luna iunie va fi direcționat către Transnistria

  • Eugen Cișmașu
  • Jun 1, 2023
Tot gazul rusesc cumpărat de Republica Moldova în luna iunie va fi direcționat către Transnistria

În luna iunie, prețul gazului procurat de Moldovagaz de la Gazprom va fi de 568,15 de dolari pentru mia de metri cubi, față de 660,76 dolari cât a fost în luna mai. Anunțul a fost făcut astăzi de directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, transmite MOLDPRES.

„Toată cantitatea de gaz procurată în aprilie de la Gazprom va fi direcționată către „Tiraspoltransgaz”, a precizat Ceban, scrie sursa citată.

În luna mai, prețul gazului procurat de la Gazprom a fost de 660,76 de dolari per mia de metri cubi, în luna aprilie de 673 de dolari, în martie – de 1011 dolari, în februarie - 1054 de dolari, iar în ianuarie - 1230 de dolari. 

Conform contractului semnat în octombrie 2021, prețul gazelor naturale cumpărate de Moldovagaz de la Gazprom se calculează diferit pe timp de iarnă și de vară.

În această săptămână, prețul gazelor naturale în Europa a atins cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, ajungând la circa 300 de dolari per mia de metri cubi, în condițiile în care cererea de gaze a fost diminuată de o producție record de energie fotovoltaică în Germania. 

Moldovagaz, compania care deține monopolul la furnizarea gazelor din Federația Rusă pe întreg teritoriul Republicii Moldova, inclusiv în Transnistria, are ca acționar majoritar Gazpromul lui Vladimir Putin. Structura acționariatului SA Moldovagaz arată astfel: Gazprom - 50%, Agenţia Proprietăţii Publice a Republicii Moldova – 35,33%, și Comitetul de administrare a proprietăţii Transnistriei (ce ține de regimul separatist) – 13,44%. Ulterior, aceste din urmă acțiuni au fost trecute în gestiunea furnizorului rus de gaze. Celelalte 1,23% din acțiunile companiei sunt în proprietatea unor persoane fizice. 

gaz moldova

Potrivit jurnaliștilor de investigații de la Veridica, după Războiul de pe Nistru din 1992, regimul secesionist de la Tiraspol s-a autoproclamat proprietar pe rețeaua de distribuție a gazelor de pe teritoriul enclavei separatiste, pe care un an mai târziu le-a transmis companiei locale Tiraspoltransgaz. În 2005, toate proprietățile Tiraspoltransgaz au fost trecute în posesia unei alte entități nou-formate – Tiraspoltransgaz-Pridnestrovie.

Deși Tiraspoltransgaz s-a autodeclarat în 2006 entitate separată față de Moldovagaz, aceasta continuă până în prezent să procure gaze de la Gazprom atât pentru malul drept, cât și pentru cel stâng al Nistrului.

În timp ce Moldovagaz achită Gazpromului pentru consumul de gaze de pe malul drept al Nistrului, banii colectați din Transnistria nu ajung în buzunarele Gazpromului, ci în bugetul anual transnistrean.

În perioada 2007–2011, Moldovagaz a livrat gaze pentru Tiraspoltransgaz în baza unui contract semnat cu Gazprom în 2006. Acest contract a fost înnoit anual până în 2019 și prelungit în octombrie 2021 până în 2026.

În paralel, în 2011, al doilea contract semnat între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz prevede condițiile de livrare a gazelor rusești în Transnistria.

Conform contractului dintre Moldovagaz și Gazprom, prelungit la 29 octombrie 2021, gigantul rusesc s-a obligat să furnizeze anual Republicii Moldova 3,3 miliarde de metri cubi pentru următorii cinci ani. Din această cantitate, 1,24 de miliarde de metri cubi merg anual pentru malul drept al Nistrului și alte 2,06 miliarde pentru consumul de pe malul stâng.

Astfel, potrivit Veridica.ro, circa două treimi din gazele livrate în Republica Moldova de Gazprom ajung la Tiraspoltransgaz care, la rândul său, le repartizează întreprinderilor transnistrene. Datoriile acumulate pentru consumul gazelor în stânga Nistrului sunt doar ale Tiraspoltransgaz, a declarat pentru Veridica directorul Moldovagaz, Vadim Ceban.

„Noi putem să spunem un singur lucru, aceste datorii sunt ale celor care le-au acumulat - Tiraspoltransgaz. Datoriile sunt reflectate în așa-numitele conturi extrabilanțiere”, a spus Ceban, subliniind că furnizarea de gaze în Transnistria este reglementată printr-un contract semnat în octombrie 2021.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Transnistria Tiraspol gaz rusesc moldovagaz tiraspoltransgaz

Populare

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Dec 29, 2025

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.