Actualitate Internă

Galerie FOTO: La masă cu invadatorii ruși! Mai mulți deputați, politicieni și preoți din R.Moldova participă la recepția organizată de Ambasada Rusiei. Vezi cine îngenunchează în fața agenților Kremlinului

Galerie FOTO: La masă cu invadatorii ruși! Mai mulți deputați, politicieni și preoți din R.Moldova participă la recepția organizată de Ambasada Rusiei. Vezi cine îngenunchează în fața agenților Kremlinului

Mai mulți deputați, politicieni, aleși locali și preoți din cadrul Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Moscovei, au venit astăzi la Ambasada Federației Ruse în R.Moldova la recepția cu ocazia Zilei Naționale a Rusiei, care este marcată la data de 12 iunie. Potrivit dezvăluirilor și a fotografiilor prezentate de jurnaliștii Deschide.md (detalii AICI), printre cei observați la eveniment se numără reprezentanții PSRM, PCRM, Partidului „ȘOR”, Partidului „Renaștere”, precum și cei ai „Congresului Civic”.

Deși la Parlament, astăzi, sunt dezbătute mai multe proiecte sociale de importanță majoră, unii parlamentari au decis să meargă la Ambasada unui stat agresor. 

Astfel, la eveniment au fost observați deputații socialiști Eduard Smirnov, Fiodor Gagauz, Bogdan Țîrdea, Grigori Novac, Adrian Albu, Ivanna Koksal, Alla Pilipețcaia, dar și Vlad Bătrîncea. La fel, au dat curs invitației liderul PCRM, Vladimir Voronin, precum și deputații comuniști Nicolai Rusol și Valeriu Muduc. Parlamentarul fracțiunii Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, dar și socialiștii transfugi Vasile Bolea, Alexandr Suhodolschi și Irina Lozovan, la fel au venit la ambasadă.

Unul din liderii „Congresului Civic”, comunistul Mark Tkaciuk a declarat jurnaliștilor că a fost invitat la recepție, în pofida poziției formațiunii cu privire la invazia rusă în Ucraina.

„Poziția noastră este că Ucraina trebuie să-și redobândească integritatea teritorială, că militari străini nu trebuie să fie prezenți pe teritoriul statului vecin”, a spus el.

Socialistul Bogdan Țîrdea s-a arătat deranjat de prezența jurnaliștilor.

„Deschide.MD: Pentru ce ați venit aici?

Țîrdea: Are loc sărbătoarea Ziua Rusiei.

Deschide.MD: Și este bine să sărbătoriți, în timp ce rușii bombardează oameni nevinovați din Ucraina?

Țîrdea: Dar dumneavoastră bine să sărbătoriți, în timp ce NATO a bombardat Iugoslavia?”.

La eveniment s-a prezentat și primarul de Bălți, Nicolai Grigorișin.

„Bălțiul mereu a fost un oraș normal care pledează pentru pace”, a spus el jurnaliștilor.

Printre cei observați a fost și președintele Adunării Populare din Găgăuzia, Dmitri Constantinov. Șeful APG nu a făcut declarații, îndreptându-se îndată spre poarta misiunii diplomatice.

La fel, la recepție au venit și mai multe fețe bisericești de la Mitropolia Moldovei. Protoiereului Vitalie Șincari, cleric al Bisericii Sf. Gheorghe din Chișinău, a refuzat să spună despre motivul pentru care a venit, precizând doar că „îi place anotimpul frumos”, „pește” și „poeziile lui Pușkin”.

De menționat că astăzi este cea de-a 471 zi de când Rusia a invadat Ucraina. În această perioadă, zeci de mii de civili au decedat, fiind ucişi de loviturile trupele ruseşti. Totodată, Agenţia ONU pentru refugiaţi UNHCR a anunțat că aproximativ 6,8 milioane de persoane au fost nevoite să plece din Ucraina la un moment dat în timpul conflictului.

Precizăm că pe 12 iunie 1990 Rusia a adoptat Declarația privind Suveranitatea Rusiei. Această sărbătoare a primit denumirea oficială de Ziua Rusiei în 2002 şi de atunci este marcată în întreaga țară.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.