Recente

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

A murit marele unionist Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși patrioți ai zilelor noastre / „Avea o imensă dragoste față de poporul român”. „Ni-l vom aminti cu toții strigând 'Te iubesc, popor român!' și făcând semnul victoriei în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte”

Președintele oficiului teritorial Briceni al fostului partid ȘOR, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a grupării

Thursday, Jan 1, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă

EXCLUSIV Dezvăluiri: cum au organizat Voronin, Dodon, Șor și Sputnik.md un așa zis ”protest” în centrul Chișinăului pentru a înjura limba română, românii și România. LISTA lumpenilor care au pus în aplicare provocările Kremlinului. Galerie FOTO

  • Maria Cenușă
  • Sep 3, 2023
Citește în rusă
EXCLUSIV Dezvăluiri: cum au organizat Voronin, Dodon, Șor și Sputnik.md un așa zis ”protest” în centrul Chișinăului pentru a înjura limba română, românii și România. LISTA lumpenilor care au pus în aplicare provocările Kremlinului. Galerie FOTO

Pe 31 august, când românii de pe ambele maluri ale Prutului sărbătoreau Ziua Limbii Române, în centrul Chișinăului și-a făcut apariția o cireadă de ,,moldoveniști” iubitori de ,,russkii mir”, indivizii apucându-se să răcnească injurii la adresa limbii române, a românilor și a României în general, totodată fluturând niște zdrențe caraghioase, despre care ei credeau că ar fi ”drapele” ale statului medieval Țara Moldovei. Evident, acești provocatori au cerut revenirea la creatura stalinistă zisă ”limba moldovenească”.  

De notat că, multe dintre cârpele fluturate afișau detalii din heraldica sovietică, precum steluțele roșii, numărul acestora necorespunzând cu cele ale statului medieval românesc de la Est de Carpați. Ceea ce demonstrează din nou, deși chiar nu mai era nevoie, că așa-zișii ”moldoveniști” – care pretind o falsă întâietate ”istorică”, de un primitivism de-a dreptul ridicol – sunt tocmai cei mai fanatici staliniști și rusofili, toate aceste panarame abia așteptând să-i întâmpine cu flori pe ocupanții ruși. 

Până la urmă, tot bântuind prin Chișinăul nostru, haita de putiniști s-a îndreptat spre statuia voievodului Ștefan cel Mare de lângă parcul central, unde câțiva activiști civici basarabeni colectau semnături pentru o inițiativă menită a obliga autoritățile publice locale să utilizeze limba română drept limbă obligatorie și de bază în orice comunicare și relaționare internă și publică cu cetățenii.

372313281_323014040199344_8250226433676290752_n

Dorind să aflăm mai multe detalii despre cele întâmplate de Ziua Limbii Române în centrul Chișinăului, Podul.md a discutat cu Marin Andonii și Radu Dutcovici, doi dintre promotorii inițiativei amintite, ambii fiind bine informați cu privire la mișcările provocatoare puse la cale de oamenii Kremlinului din Basarabia. 

Podul.md: Bună ziua. Vă rugăm să ne relatați despre incidentele din fața statuii lui Ștefan cel Mare. Ce s-a întâmplat mai exact? 

Marin Andonii: ”Bună ziua. Suntem câțiva tineri care colectăm semnături pentru o inițiativă civică privind funcționarea limbii române în instituțiile publice. Pentru aceasta, mergem inclusiv în raionele și localitățile Republicii Moldova. Pe 31 august, fiind Ziua Limbii Române, am hotărât să mergem în centrul Chișinăului, în câteva locații, printre care Parcul Ștefan cel Mare și Teatrul de Operă și Balet ‹Maria Bieșu›. 

La un moment dat, am aflat de pe rețelele de socializare că un grup de cetățeni, care declară că ar vorbi ‹limba maldavnească›, ar fi trebuit să vină în fața statuii lui Ștefan cel Mare pentru a desfășura un flash-mob sau un soi de ‹protest›. Atunci am decis să ne mutăm campania de strâns semnături în acest loc, în fața statuii, pentru a nu le permite rusofililor să-și facă de cap. În momentul când am ajuns acolo, am văzut câțiva carabinieri care erau deja la fața locului pentru a delimita taberele noastre. Evident, noi am scandat împotriva Rusiei, împotriva lor, iar ei au scandat împotriva noastră și împotriva României. Până la urmă ei au plecat, iar noi am mai stat o vreme, tot acolo, pentru a ne desfășura campania. Am mai colectat semnături și lângă bustul poetului Mihai Eminescu”. 

371235197_1502638577149214_1458003911784696777_n

În live-ulire de pe Facebook, tinerii menționează că, zilnic, reușesc să strângă mii de semnături pentru inițiativa lor, ceea ce demonstrează atașamentul cetățenilor R.Moldova pentru întâietatea limbii române în viața socială. 

Organizatorii: Voronin, Șor, Dodon și propagandiștii Sputnik.md

La rândul său, activistul civic unionist Radu Dutcovici ne-a dezvăluit, în exclusivitate, cine sunt cei care au stat în spatele așa-zisei manifestații din 31 august, aceste provocări ale Rusiei vizând înjurarea și defăimarea limbii române, deopotrivă cu dezbinarea societății basarabene. 

372314516_1692332654527346_3614022492658510930_n

Podul.md: Cine au fost așa-zișii ”protestatarii moldoveniști”? Cine i-a organizat?

Radu Dutcovici: Cei care au fost prezenți pe 31 august în fața statuii lui Stefan cel Mare sunt niște provocatori ce vin din partea lui Voronin, Șor și Dodon, iar acest lucru poate fi ușor observat în video-urile pe care le-am realizat, fețele lor fiind unele cunoscute. Anterior, indivizii și individele la care ne referim au participat la protestele organizate de Șor și Dodon împotriva guvernării PAS. Printre ei am văzut și o doamnă mai în vârstă, care ne spunea că este profesoară – dânsa a fost o prezență constantă la protestele organizate de Șor.  

Dina Caprinschi și Adrian Domentiuc

Pe 31 august, așa-zișii moldoveniști au fost organizați și de Dina Carpinschi, prin intermediul asociației acesteia (Podul.md a aflat că este vorba despre Asociația ‹Izvorul Speranței›), dar și de așa-numitul grup ‹Haiducii›. Un alt organizator a fost numitul Adrian Domentiuc, consilier local în orașul Cricova, din partea Partidului Comuniștilor. Restul organizatorilor sunt tot de la PCRM, PSRM și Șor. S-au organizat ei între ei. 

372279558_1759741281143943_1654368985963487991_n

Niște lumpeni 

Ceilalți – vreo 15-20, nu mai mulți – care erau veniți cu ei sunt oameni care muncesc în Diaspora, dar atenție!, respectivii nu lucrează în Rusia sau în fostul spațiu sovietic, ci lucrează în Italia, Franța, Germania, Spania și Portugalia.  Cel mai grav lucru este că, deși trăiesc și muncesc în spațiul Uniunii Europene, primind salarii și indemnizații pentru copii din UE, acești indivizi sunt anti-UE și fac jocurile destabilizatoare ale Rusiei. Ăsta este cel mai grav lucru, iar în live-uri am atras atenția asupra acestui aspect. 

372279584_987724515788104_6911445657293446892_n

(Stânga, încercuit cu roșu, unul dintre propagandiștii Sputnik.md, oficină coordonată de agentul FSB-ist Iurie Roșca)

Podul.md: La ”manifestație” au fost și propagandiștii de la Sputnik.md? 

Radu Dutcovici: Da. Acolo erau și propagandiștii de la Sputnik, dar și cei de la posturile de televiziune ale lui Șor. Cu toții sunt plătiți cu bani primiți de la Moscova. Propagandiștii se numără mereu printre organizatori. 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Basarabia Romania Rusia exclusiv kremlin romani Prut Podul.md Podul.ro Chișinău ȘOR provocări rusofili Dodon Podul limba română moldoveniști dezvăluiri Voronin Ștefan cel Mare

Populare

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Dec 29, 2025

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.