Recente

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

A murit marele unionist Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși patrioți ai zilelor noastre / „Avea o imensă dragoste față de poporul român”. „Ni-l vom aminti cu toții strigând 'Te iubesc, popor român!' și făcând semnul victoriei în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte”

Președintele oficiului teritorial Briceni al fostului partid ȘOR, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a grupării

Thursday, Jan 1, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus

Trădător de țară și infractor în serie, rusofilul Dodon vrea să interzică Diasporei să mai voteze peste hotare. Asta deși basarabenii din afara țării, alături de România, mai țin în viață R.Moldova

  • Maria Cenușă
  • Nov 10, 2023
Citește în rusă
Trădător de țară și infractor în serie, rusofilul Dodon vrea să interzică Diasporei să mai voteze peste hotare. Asta deși basarabenii din afara țării, alături de România, mai țin în viață R.Moldova

Rusofilul și românofobul Igor Dodon amenință din nou Diaspora. Mai nou, liderul PSRM, pus sub acuzare la Chișinău pentru trădare de patrie și spălare de bani, vrea ca cetățenii Republicii Moldova aflați peste hotare să nu mai poată vota în țările în care lucrează sau sunt stabiliți, ci doar acasă.

„Apropo cei din PAS spun că au luat 30% în țară și că diaspora îi va salva din nou dragi prieteni din diasporă voi chiar sunteți gata încă o dată să votați pentru banda aceasta a Maiei Sandu? Sunt sigur că nu. Am o mulțime de mesaje de la Dvs dar și mesaje din interiorul țării. Oamenii mă întreabă, dle Dodon, da nu-i mai bine să voteze doar oamenii în interiorul țării? Și vreau să vă acord această întrebare și vouă, poate e necesar să modificăm legislația ca oamenii să voteze doar acasă?”, a debitat rusofilul Dodon, agramat ca întotdeauna, într-un live pe Facebook, în cursul căruia a împroșcat minciuni cât cuprinde – detalii AICI. 

 E cât se poate de evident că avem de-a face cu o amenințare 100% rusească sau cu o minciună sfruntată a lui Dodon – NU basarabenii i-au dat o asemenea ”sugestie” rusofilului, căci, se știe, toți cetățenii Republicii Moldova au cel puțin o rudă, apropiat sau un cunoscut în Diaspora. Doar o minte bolnavă precum cea a lui Dodon ar putea crede că cineva ar vrea să le facă rău celor de acolo, care, reiterăm, sunt rudele și apropiații noștri, dar și cei care au salvat parcursul pro-european și pro-românesc al Basarabiei. 

Singurul care ar vrea să se răzbune pe voința cetățenilor noștri din Diaspora, îngrădindu-le dreptul fundamental la vot, este tocmai marele perdant Dodon, care, fiind un ipocrit și un laș de cea mai joasă speță, niciodată nu va recunoaște deschis acest lucru, dar se va ascunde mai mereu în spatele unor așa-zisi ,,prieteni” închipuiți și sfătoși. 

Amenințările lui Dodon împotriva Diasporei basarabene se înscriu în aceeași linie ca și amenințările profund românofobe la adresa României, statul în care rusofilul Dodon obișnuiește să meargă la saline și să-și trateze beizadeaua – detalii AICI. 

Amintim din nou că, fără banii trimiși de Diaspora basarabeană și de România, statul Republica Moldova ar intra într-un colaps total, încetându-și existența. 

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

republica moldova vot Diaspora basarabeni Dodon bani interdicție democrație

Populare

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Dec 29, 2025

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.