Muntenegru, statul care a intrat în NATO având printre cele mai reduse efective militare, un EXEMPLU pentru Republica Moldova. Cel mai important pas spre Unirea Republicii Moldova cu România este aderarea la NATO. Importanța contracarării propagandei ruse generatoare de natofobie

5 iunie 2017 este o dată importantă în istoria recentă a Muntenegrului. Atunci, deși fuseseră ani în șir dependenți de Serbia, muntenegrenii au aderat oficial la Alianța Nord-Atlantică (NATO). 

În 2016, isterizată de perspectiva extinderii NATO în Balcani, Rusia a încercat din răsputeri să împiedice acest lucru, inclusiv printr-o tentativă de lovitură de stat la Podgorița. Din fericire, puciul a eșuat, iar complotiștii (agenți sârbi și ruși) au fost destructurați de autorități – detalii AICI. 

Amintim că o lovitură de stat a fost planificată de Kremlin și în Republica Moldova, la începutul anului curent, însă autoritățile de la Chișinău au zădărnicit cu succes aceste încercări – detalii AICI. 

Toate încercările Rusiei de a opri extinderea NATO s-au soldat cu eșec: în seara zilei de 5 iunie, Muntenegru a devenit oficial cel de-al 29-lea membru al Alianței Nord-Atlantice.

Dreptul de a fi în siguranță fără referendum

Cu o societate polarizată, pe alocuri divizată, foarte asemănătoare cu societatea actuală basarabeană, Muntenegru a intrat în NATO fără a mai fi nevoie să organizeze tot felul de referendumuri inutile și costisitoare. ”Argumentul” privind absența unui referendum a fost destul de popular printre oponenții aderării. Mai ales în rândul muntenegrenilor în vârstă – detalii AICI. 

Totuși, autoritățile de la Podgorița, văzând cât de expus pericolelor Kremlinului este statul, și mai ales, cât de expuși sunt muntenegrenii, au decis că, indiferent de limba vorbită, etnia, viziunea politică și apartenența confesională a cetățenilor, cu toții merită și trebuie să fie protejați în egală măsură. Singura cale către asigurarea unei securități durabile și depline, inclusiv și ca semnal împotriva provocărilor destabilizatoare, a fost aderarea la NATO.

Astăzi, la o distanță de 6 ani, fiind martora invaziei genocidare și a crimelor de război ale Rusiei în Ucraina, acea parte sceptică a societății muntenegrene a ajuns (cel mai probabil) între timp la un consens total privind propria siguranță și securitatea în cadrul Alianței Nord-Atlantice (NATO). 

Minciunile propagandei rusești, generatoare de natofobie

În ajunul aderării Muntenegrului la NATO, Ministerul rus de Externe declarase de mai multe ori că majoritatea muntenegrenilor nu ar fi sprijinit aderarea la NATO (ceea ce reprezenta, pe lângă o ingerință crasă a Rusiei în afacerile interne ale Muntenegrului, și o minciună colosală). Ivan Vukovic (primarul de atunci al capitalei Podgorița) afirmase, ca răspuns Moscovei, că numărul susținătorilor aderării la NATO prevala.

Propaganda natofobă a Rusiei în Muntenegru a coincis cu evenimentele din Crimeea și Donbas. Iar subiectul Crimeei a fost utilizat în mod activ. A fost lansată teza falsă că Ucraina și Muntenegru erau cele două țări cu cea mai mare opoziție publică față de aderarea la NATO. Și apoi, a fost dată manipulativ atenției publice muntenegrene situația conflictuală generată de aceeași Rusie în estul Ucrainei, ca pe o sperietoare de genul - "Iată la ce a dus tendința Ucrainei de apropiere de NATO. Muntenegru ar putea avea aceeași soartă".

Astfel de comentarii și sperietori din partea Rusiei pot fi auzite și atunci când criminalii de la Kremlin fac referire la Republica Moldova. Deseori, Rusia și rușii au nesimțirea patologică de a contesta voința majorității basarabenilor către parcursul pro-european și unionist firesc. Nu doar propaganda rusească pe față este natofobă, ci și cea AUR-istă și șoșocară, care invocă un iluzoriu ”suveranism” comunistoid – detalii AICI. 

Muntenegru a intrat în NATO având efective militare destul de reduse. Deci o poate face și Republica Moldova, ca un pas decisiv spre Unirea cu România

Una dintre condițiile aderării la NATO se referă la contribuția proprie la securitatea euro-atlantică globală comună. Din această condiție, rezultă o altă teză manipulativă, promovată activ de Ministerul rus de Externe: “aderarea Muntenegrului nu va aduce nimic Alianței, întrucât această țară are o armată redusă și nesemnificativă”. 

“Mi se pune adesea această întrebare - ce va aduce Alianței Nord-Atlantice (NATO) aderarea Muntenegrului la blocul militar? În primul rând, este vorba de poziția noastră geografică strategică. În al doilea rând, este armata noastră, deși mică, dar pe deplin integrată în acțiunile comune din cadrul Alianței. Și, în cele din urmă, practica NATO arată că țările au propria lor specializare în cadrul NATO. Nu știm încă ce specializare ni se va oferi, dar suntem pregătiți să fim utili Alianței”, declarase Milica Kovacevic, un oficial muntenegrean în 2017, după aderarea țării sale la NATO.

Exemplul Muntenegrului, stat care încă nu este membru al UE, poate fi, într-o anumită fază, destul de important pentru Republica Moldova și armata basarabeană. Mica țară balcanică a demonstrat că influența Rusiei nu este nelimitată. Cei care doresc și depun anumite eforturi să devină parte a NATO nu sunt lăsați să aștepte decenii pentru asigurarea propriei securități naționale. 

“Aderarea Muntenegrului trimite un semnal tuturor țărilor care doresc să devină membre NATO: dacă o țară se reformează cu adevărat, susține democrația, aderă la statul de drept, își consolidează puterea militară și va contribui la securitatea colectivă, poate adera și ea la Alianță”, dădea asigurări (în 2017) secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Deși NU are cum să intre în UE pe cont propriu în următorul deceniu sau chiar mai mult, Republica Moldova mai are totuși la dispoziție o cale de salvare, un traseu în 3 PAȘI pentru a se alătura comunității europene: renunțarea la așa-zisa ,,neutralitate” periculoasă de factură sovietică și lipsită de orice garanții de securitate la agresiunea rusă, aderarea la NATO, apelând la expertiza modestului stat Muntenegru, și realizarea Reîntregirii naționale prin Unirea cu România. Un astfel de deziderat poate fi realizat în doar câțiva ani, iar dacă va fi pus în aplicare cât mai curând posibil de autoritățile de la Chișinău, se va bucura în timp de susținerea majorității basarabenilor.