Recente

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

A murit marele unionist Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși patrioți ai zilelor noastre / „Avea o imensă dragoste față de poporul român”. „Ni-l vom aminti cu toții strigând 'Te iubesc, popor român!' și făcând semnul victoriei în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte”

Președintele oficiului teritorial Briceni al fostului partid ȘOR, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a grupării

Thursday, Jan 1, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă

Предупреждение исходит непосредственно из Белого дома: Россия тратит миллионы долларов, чтобы повлиять на президентские выборы и референдум в Республике Молдова. Выступление контр-адмирала Джона Кирби

  • Redacția Podul
  • Oct 16, 2024
Citește în română
Avertisment venit direct de la Casa Albă: Rusia cheltuie milioane de dolari pentru a influența alegerile prezidențiale și referendumul din R.Moldova. Precizările contraamiralului John Kirby

Белый дом предупредил во вторник, что Россия пытается сорвать предстоящие президентские выборы в Республике Молдова.

По словам представителя Совета национальной безопасности Джона Кирби, Москва потратила миллионы долларов, чтобы повлиять на президентские выборы и референдум по интеграции в Евросоюз, которые пройдут одновременно в воскресенье, 20 октября.

"Россия активно работает над тем, чтобы подорвать выборы в Молдове и ее европейскую интеграцию", - заявил Джон Кирби журналистам в Белом доме.

«За последние несколько месяцев Москва выделила миллионы долларов, чтобы повлиять на президентские выборы в Молдове. Мы оцениваем, что эти деньги были направлены на финансирование его любимых партий и на распространение дезинформации в социальных сетях в пользу их кампаний", - заявил американский чиновник (который также является контр-адмиралом запаса ВМС США).

Кирби ранее обвинял Россию в попытке дестабилизировать Молдову, заявив в прошлом году, что его конечная цель – привести в Кишинев промосковское правительство.

Нынешний проевропейский президент Майя Санду является явным фаворитом на воскресных президентских выборах перед 10 другими кандидатами, большинство из которых настроены пророссийски или связаны с Кремлем, которые пытаются различными средствами и ложными повествованиями убедить население в том, что вступление в Союз Европейский также будет означать отказ от православной веры, традиционных ценностей и навязывание доктрины ЛГБТ.

Также в воскресенье состоится референдум о вступлении в Евросоюз. Избирателям будет задан вопрос, следует ли внести поправки в Конституцию, чтобы членство в ЕС стало официальным стремлением страны, аналогично изменениям, внесенным в Конституцию Грузии в 2017 году.

ЧИТАЙТЕ ТАКЖЕ: ВИДЕО Журналист внедрился в московскую шористскую осу и сумел раскрыть, насколько коррумпированы избиратели в ракурсе исторического дня 20 октября. Однако некоторые участники кремлевской преступной схемы жалуются, что НЕ получили всех обещанных денег. Москвичи начали спорить между собой: «Где мои деньги?!»

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

casa alba alegeri moldova john kirby declaratii moldova john kirby rusia moldova alegeri

Populare

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Dec 29, 2025

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.