De ziua limbii Române, din nou despre monumentele comuniste.

Au trecut 35 de ani de la proclamarea independenței și mi se pare ciudat și nepotrivit ca monumentul „Eroilor Comsomolului Leninist” să se afle chiar în inima orașului.

Cred că centrul orașului ar trebui să reprezinte oamenii, istoria și valorile noastre, nu o perioadă care a lăsat în urmă multă suferință și represiune. Ieși la o plimbare prin orașul tău, un oraș frumos, plin de farmec, parcuri verzi și o energie vie, și te trezești brusc față în față cu un simbol al terorii. Monumentul „Eroilor Comsomolului Leninist” nu își are locul, complet nerealist pe Bulevardul „Grigore Vieru”, având scopul de propagandă politică, un instrument de educare a supunerii față de dictatură. Regimul încerca să le arate tinerilor să fie loiali partidului, gata să execute ordinele și îi spălau pe creier cu ideologia comunistă.

La școală învățăm despre ororile regimului totalitar, iar în stradă aceleași simboluri sunt glorificate. Știm despre vagoanele de vite, pline cu copii și bătrâni, deportați în miez de noapte, despre intelectuali și țărani liberi trimiși la munci in Siberia, despre cenzură comunistă, iar apoi vezi monumentele acestui regim în locuri de cinste, semn că încă ne e greu să scăpăm de urmele trecutului care ne-a ținut pe loc.

De aceea, astfel de monumente trebuie privite critic, nu păstrate ca și cum ar reprezenta ceva pozitiv pentru societatea noastră, într-o capitală europeană care se laudă că a scăpat de lanțurile trecutului.

Trecând pe lângă Monumentul „Eroilor Comsomolului Leninist,” simt un sentiment de rușine și confuzie, întrebându-mă de ce este încă aici și ce reprezintă. La fel, simt și un amestec de vină, ca un sindrom al supraviețuitorului, care știe că nu a făcut destul pentru dreptate. Mă gândesc la străbunica mea care a rămas orfană, a trăit războiul și foametea organizată, povestirile ei despre copiii de la orfelinat care alergau după tractorul ce cosea grâul unde strângeau grăunțe de grâu de pe pământ, le curățau în palme și le mâncau crude, de foame. Cum poți pretinde că ai respect față de acești oameni trimiși la moarte sau în lagăre, când le venerezi călăii sub formă de statui?

În același timp, unii uită sau aleg să ignore suferința deținuților politici, a celor înfometați, uciși sau deportați. Le e dor de „ordine,” de o vreme când toată lumea stătea cu capul în pământ de frica Securității, și de momentele când se rugau să aibă curent o oră pe seară.

Mă întristează turiștii străini care ne vizitează țara și se opresc adesea să facă poze acestei statui, curioși de „exoticul” sovietic, creând o imagine distorsionată a identității noastre, transformând tragedia într-un simplu suvenir fotografic. Este oare asta imaginea cu care ne dorim să rămână lumea? Nu, o țară europeană definită prin trecutul sovietic, când istoria noastră este autentică, cu tradiții frumoase, peisaje de vis și oameni care au luptat pentru libertate.

Prin urmare, centrul orașului nu ar trebui să fie locul în care ideologia comunistă este reprezentată ca model de urmat. Spațiul public transmite și el un mesaj, pe cine alegem să comemorăm și ce valori vrem să vedem în fiecare zi. Ar trebui să transmitem mai clar cine suntem astăzi, nu doar prin ce ideologie am trecut.

Astfel, monumentul poate rămâne ca piesă istorică, dar locul său este mai potrivit într-un muzeu, unde oamenii să-l privească și să înțeleagă contextul, nu să-l vadă ca pe un simbol al orașului.

Noi, tinerii, cerem doar să nu mai fie glorificat un regim care a hrănit teroarea. Nu cerem nimic altceva decât aplicarea unei obligații pe care statul și-a asumat-o încă din 1991. Niciun stat care tinde spre normalitate și care pretinde că își construiește un viitor liber și democratic nu își poate lăsa spațiul public dominat de trecut cu simbolurile ocupantului și ale terorii.

În plus, avem o cultură bogată, o istorie plină de rezistență și o mulțime de valori cu care ne-am putea mândri. Faptul că tolerăm în continuare astfel de monumente în capitală nu face decât să țină trecutul viu și să ne blocheze viitorul. Riscăm ca generațiile viitoare să ajungă să privească aceste simboluri ca pe ceva normal și firesc, deoarece în timp, monumentele din spațiul public devin parte din peisaj și din memoria colectivă.

Astăzi, de ziua Limbii Române, este timpul ca spațiul nostru public să reflecte demnitatea celor care au luptat pentru libertate, nu supunerea celor care au încercat să ne-o fure.

Beșelea Erica este elevă în clasa a XII-a. Este implicată activ în viața civică și în proiecte dedicate elevilor, ocupând funcția de vicepreședinte al organizației „Liga Elevilor din Basarabia”. Prin activitatea sa, contribuie la promovarea valorilor românești în rândul tinerilor și la cultivarea interesului acestora pentru istorie și identitate.