Recente

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

A murit marele unionist Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși patrioți ai zilelor noastre / „Avea o imensă dragoste față de poporul român”. „Ni-l vom aminti cu toții strigând 'Te iubesc, popor român!' și făcând semnul victoriei în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte”

Președintele oficiului teritorial Briceni al fostului partid ȘOR, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a grupării

Thursday, Jan 1, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă

Дипломат Михай Грибинча, ОБРАЩЕНИЕ к властям Кишинева: «Запретить Владимирскую церковь как можно скорее! Это опаснее, чем оккупационные войска в так называемом Приднестровье».

  • Maria Cenușă
  • Dec 7, 2022
Citește în română
Diplomatul Mihai Gribincea, APEL către puterea de la Chișinău: ”Interziceți degrabă Biserica lui Vladimir! E mai periculoasă decât trupele de ocupație din așa-zisa Transnistria”

Историк, автор важных исследований, карьерный дипломат и бывший посол Республики Молдова в Бухаресте Михай Грибинча просит власти Кишинева последовать примеру Украины и срочно запретить так называемую Владимирскую церковь в Республике Молдова , строительство, контролируемое так называемой российской церковью ФСБ.

«Я очень надеюсь, что власти Кишинева последуют примеру Украины. Владимирская церковь в Молдавии опаснее оккупационных войск России в Приднестровье. Если российские войска топчут нашу территорию, владимирцы отравляют душу и совесть румын в Бессарабии» , — отмечает Михай Грибинча в Facebook.

Напоминаем, что старый КГБист Владимир провел богослужение (по сути, болезненное пропагандистское шоу), на котором молился за здоровье массового убийцы Путина, того, кто оставил Республику Молдова в холоде и темноте , с небом, захваченным российскими ракетами, при этом убивая мирных жителей Украины.

Кроме того, как и бывший сотрудник КГБ Кирилл, Владимир неоднократно приветствовал геноцидное вторжение России в Украину.

Мы обращаемся с новым призывом к гражданам Республики Молдова - прекратите входить в ФСБистские храмы Владимира, присоединяйтесь к Автономной Бессарабской Митрополии, принадлежащей Православной Церкви Румынии!

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

Rusia Ucraina kgb propaganda fsb istoric interzicere Transnistria Vladimir Kirill Biserica Rusă Mihai Gribincea diplomat scriitor ambasador invazia rusească otravă

Populare

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Dec 29, 2025

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.