Recente

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

A murit marele unionist Ilie Ilașcu, unul dintre cei mai curajoși patrioți ai zilelor noastre / „Avea o imensă dragoste față de poporul român”. „Ni-l vom aminti cu toții strigând 'Te iubesc, popor român!' și făcând semnul victoriei în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte”

Președintele oficiului teritorial Briceni al fostului partid ȘOR, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a grupării

Thursday, Jan 1, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă

Trei copii de politicieni din R.Moldova sunt cercetați într-un dosar de corupție. Igor Grosu i-a cerut colegei sale Victoria Cazacu, deputată PAS, să demisioneze după ce fiica acesteia a fost prinsă luând mită

  • Redacția Podul
  • Apr 2, 2024
Trei copii de politicieni din R.Moldova sunt cercetați într-un dosar de corupție. Igor Grosu i-a cerut colegei sale Victoria Cazacu, deputată PAS, să demisioneze după ce fiica acesteia a fost prinsă luând mită

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, i-a solicitat, public, colegei sale Victoria Cazacu, deputată PAS, să renunțe la mandat, după ce fiica acesteia a fost reținută într-un dosar de corupție, scrie presa din R.Moldova. 

Portalul Anticorupție precizează trei dintre vameșii de pe Aeroportul Internațional Chișinău, cercetați pentru fapte de corupți, sunt copii de politicieni: Diana Cazacu este fiica Victoriei Cazacu, deputat PAS, Ion Mudreac, fiul lui Radu Mudreac, deputat socialist, iar Constantin Brașovschi  este fiul fostului deputat democrat Gheorghe Brașovschi.

Potrivit unui comunicat al Centrului Național Anticorupție (CAN), inspectorii sunt bănuiți că primeau de la pasageri între 50 și 1.000 de dolari mită pentru a le permite să treacă vama fără a-și declara bunurile.

Tatăl lui Ion Mudreac, deputatul socialist Radu Mudreac, este cercetat într-un dosar deschis pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari. În martie 2021, Autoritatea Națională de Integritate l-a denunțat pe deputatul socialist la Procuratura Generală pentru îmbogățire ilicită și spălarea banilor. 

Constantin Brașovschi este inspector superior în cadrul postului vamal Aeroport Internațional Chișinău. El este fiul fostului deputat democrat Gheorghe Brașovschi. În februarie 2020, aceasta s-a alăturat grupului parlamentar PRO Moldova, condus de Andrian Candu, finul de cununie al oligarhului fugar Vladimir Plahotniuc. În noiembrie 2020, s-a retras din PRO Moldova și s-a alăturat Platformei „Pentru Moldova”, transmite Radio Chișinău.

Grosu, care este și președinte al PAS, a cerut demisia Victoriei Cazacu, declarând că „asemenea cazuri umbresc și subminează lupta împotriva corupției”.

El a mai spus că Victoria Cazacu va fi exclusă din „organele parlamentare și din fracțiunea PAS”. „Corupția este o amenințare gravă la adresa țării noastre și nu vom tolera asemenea cazuri”, a menționat Grosu, citat de Europa Liberă Moldova

Deputata nu a comentat solicitarea lui Grosu. Cazacu a devenit deputată în urma alegerilor din vara anului 2021. La 2 aprilie 2022, a fost aleasă președintă a organizației teritoriale PAS Ocnița.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

coruptie pas deputata victoria cazacu igor grosu victoria cazacu deputata pas fiica coruptie Diana Cazacu mita aeroportul international chisinau Aeroportul Internațional Chișinău vamesi mita

Populare

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Dec 29, 2025

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.