Recente

Republica Moldova se află printre cele 75 de țări în cazul cărora SUA a decis suspendarea vizelor de imigrant pe termen nelimitat. Vizele turistice nu sunt afectate, însă solicitanții vor fi supuși unor verificări mult mai severe, ținându-se cont inclusiv de activitatea lor din mediul on-line

Maia Sandu și Volodimir Zelenski sunt liderii europeni care se întâlnesc cel mai des în ultima perioadă, în ideea unei aderări comune cât mai rapide la Uniunea Europeană / La reuniunea din Cipru, președinta de la Chișinău a fost felicitată de Bruxelles pentru progresele înregistrate de R.Moldova

VIDEO Răpit de două ori de pro-rușii de la Tiraspol și ținut ilegal în închisoare vreme de opt ani, fostul deținut politic Vadim Pogorleţchi descrie iadul din detenția separatistă. Un adevărat gulag în care, prin tortură, se încearcă extirparea patriotismului și demnității umane. „Confirm că am asistat la minim patru decese”

Percheziții la ex-ministrul Apărării, Valeriu Pleșca. Ar fi implicat în finanțarea ilegală a partidelor din partea grupării „ȘOR”

În fiecare al treilea sat din R.Moldova oamenii NU au apă la robinet. Așa o fi și prin statele UE?

Monday, Jan 19, 2026
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Focus

Veste cutremurătoare pentru separatiștii de la Tiraspol: Datorită unui proiect energetic vital dezvoltat împreună cu România, malul drept al Nistrului va scăpa de dependența față de centrala de la Cuciurgan în 2025, conform unui anunț făcut de secretarul de stat al Ministerului Energiei

  • Mihai Dumitrescu
  • Apr 4, 2024
Citește în rusă
Veste cutremurătoare pentru separatiștii de la Tiraspol: Datorită unui proiect energetic vital dezvoltat împreună cu România, malul drept al Nistrului va scăpa de dependența față de centrala de la Cuciurgan în 2025, conform unui anunț făcut de secretarul de stat al Ministerului Energiei

Republica Moldova va scăpa de dependența față de centrala de la Cuciurgan, controlată de regimul separatist transnistrean, începând cu anul 2025. Afirmația îi aparține secretarului de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan. Potrivit oficialului, dependența va dispărea când va fi dată în exploatare linia electrică Vulcănești-Chișinău, construcția căreia a fost demarată săptămâna trecută.

„Anul viitor vom da în exploatare linia electrică Vulcănești-Chișinău și vom scăpa de dependență, tranzitarea liniei electrice pe la stația electrică de la Cuciurgan”, a declarat Constantin Borosan miercuri seara în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

Precizăm faptul că Republica Moldova achiziționează, până la sfârșitul anului 2024, energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan (MGRES), în baza unui contract prelungit în octombrie 2023 (la un preț de 66 de dolari/MW).

Sumele achitate de autoritățile moldovene Tiraspolului pentru energia electrică reprezintă un venit semnificativ pentru regimul separatist din stânga Nistrului.

Se construiește Linia Electrică Aeriană Vulcănești-Chișinău, care unește sistemul energetic al R. Moldova cu cel al României: „Este unul dintre cele mai importante proiecte de la independență încoace”

PODUL a scris despre faptul că pe 29 martie curent a fost demarată construcția Liniei Electrice Aeriene de 400 kV pe direcția Vulcănești - Chișinău, care unește sistemul energetic al Republicii Moldova cu cel al României.

„Este, fără îndoială, unul dintre cele mai importante proiecte de la independență încoace, care reprezintă un punct de cotitură între două etape – o Moldovă vulnerabilă în fața celor care pot închide gazul sau lumina după propriul plac și o Moldovă independentă și liberă să aleagă de unde cumpără energie electrică, la cel mai bun preț și fără presiunea șantajului politic din afară,” a declarat Maia Sandu. Șefa statului a spus că acest proiect a fost amânat timp de decenii pentru că guvernările precedente nu voiau să dezlege R. Moldova de șantaj și dependența energetică.

Potrivit ministrului Energiei, Victor Parlicov, interconexiunile fizice cu România și, respectiv, cu sistemul energetic european, înseamnă securitate energetică și aprovizionare sigură cu energie electrică a R. Moldova.

Mai multe detalii despre începerea construcției liniei electrice aeriene - AICI.

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

linia vulcanesti-chisinau linia electrica aeriana vulcanesti-chisinau constantin borosan mgres centrala de la cuciurgan

Populare

Republica Moldova se află printre cele 75 de țări în cazul cărora SUA a decis suspendarea vizelor de imigrant pe termen nelimitat. Vizele turistice nu sunt afectate, însă solicitanții vor fi supuși unor verificări mult mai severe, ținându-se cont inclusiv de activitatea lor din mediul on-line

Republica Moldova se află printre cele 75 de țări în cazul cărora SUA a decis suspendarea vizelor de imigrant pe termen nelimitat. Vizele turistice nu sunt afectate, însă solicitanții vor fi supuși unor verificări mult mai severe, ținându-se cont inclusiv de activitatea lor din mediul on-line

Jan 15, 2026

Articole recomandate

© 2026 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.