Liderii partidelor pro-ruse se întorc, pe rând, în R. Moldova după o întrevedere „fructuoasă” la Moscova, unde ar fi primit prețioase instrucțiuni pentru camapania electorală.
Primele care au revenit la Chișinău au fost, joi seară, Irina Vlah, președinta Partidului „Inima Moldovei”, și fosta procuroare Victoria Furtună, lidera „Moldova Mare” și subordonată infractorului fugar Ilan Șor, cea care susținea anul trecut că actuala conducere ar avea ca obiectiv atragerea R.Moldovei într-un război pentru recuperarea Transnistriei.
Igor Dodon, Vasile Tarlev și Constantin Starîș ar urma să revină vineri sau în zilele următoare la Chișinău.
Cele două politiciene dirijate de la Moscova nu au avut mare lucru de declarat, deși numeroase microfoane erau ațintite spre ele, iar un politician aflat în pragul alegerilor nu ar fi ratat ocazia unui mesaj public.
Victoria Furtună a exprimat doar o „furtună” de grimase în fața jurnaliștilor care îi puneau întrebări despre vizita de lucru de peste graniță, cu escală la Istanbul.
Irina Vlah (fosta bașcană Găgăuziei și ea afiliată lui Ilan Șor) a răspuns, din mers, că a fost într-o vizită privată. VIDEO la finalul textului cu cele două!
Surse citate de presă afirmă că cele două ar fi primit diverse sarcini pentru campania electorală și instrucțiuni să nu se atace reciproc, în cazul în care una din ele va fi scoasă din cursă.
ONE TV scrie că „vizita privată” ar fi inclus o întâlnire cu Serghei Kirienko, șef adjunct al Administrației Prezidențiale ruse, care le-ar fi asigurat de sprijin pentru campania electorală.
Reamintim că, pe 11 august, Ministerul Justiției a anunțat că a solicitat în instanță dizolvarea partidelor „Renaștere”, „Șansă”, „Victorie” și „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”. Cererea a fost depusă după ce Comisia Electorală Centrală (CEC) a sesizat ministerul despre faptul că cele patru partide sunt succesoare ale Partidului Șor.
Reprezentanții blocului califică solicitarea drept o intimidare, a transmis Europa Liberă Moldova.
Ministerul a precizat că partidele respective au devenit active imediat după ce formațiunea condusă de Ilan Șor a fost declarată neconstituțională pentru finanțarea netransparentă sistematică, în proporții semnificative, și încercări de a răsturna ordinea democratică. Potrivit autorităților, ele au preluat structurile teritoriale și membrii Partidului Șor. Ulterior, liderii lor au participat la un congres la Moscova, unde Șor a anunțat crearea blocului politic „Victorie”.
Ilan Șor a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, în decembrie 2024, și se ascunde la Moscova de justiția din Moldova.