Recente

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Jurnalista și poeta Doina Dabija, despre moldoveniștii de la Chișinău care se opun Unirii: ”S-au înmulțit profitorii, lichelele și trădătorii. Avem foarte mulți basarabeni care sunt PLĂTIȚI să denigreze România pe rețelele de socializare, promovând moldovenismul, ca să creeze impresia că aici nimeni nu mai simte românește”

VIDEO. Retragere-surpriză din politică. Premierul Dorin Recean renunță la toate funcțiile publice. Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale: „Această retragere nu este deloc întâmplătoare. Ea nu face decât să amplifice senzația că ne îndreptăm spre ceva difuz și instabil”

Jurnalist ucrainean: „Actuala putere de la Chișinău se pregătește pentru reunificarea Moldovei. Există un scenariu în care puterea centrală va controla în curând și așa-zisa Transnistria”

Analiză Deutsche Welle: Ajuns la sapă de lemn, regimul separatist de la Tiraspol ar putea capitula și solicita reintegrarea regiunii în R.Moldova. Vladimir Putin ar urmări însă să-l înlocuiască pe Vadim Krasnoselski care nu i se pare suficient de loial

Friday, Oct 31, 2025
Steagul Uniunii Europene
Podul
Steagul Uniunii Europene

"Locul meu este acolo
unde deranjez cel mai mult"

(Paul Goma)

  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Podul
  • Actualitate Internă
  • România
  • Externe
  • Podul Minciunilor
  • Podul Memoriei
  • Editorial
  • Emisiuni
Actualitate Internă Cap de pod

La ce să ne așteptăm dacă pro-rușii vor câștiga la apropiatele alegeri parlamentare din R.Moldova? Riscul unui DEZASTRU de proporții

  • Maria Cenușă
  • Sep 14, 2025
Citește în rusă
La ce să ne așteptăm dacă pro-rușii vor câștiga la apropiatele alegeri parlamentare din R.Moldova? Riscul unui DEZASTRU de proporții

Într-o amplă analiză – ”What to expect if the pro-russians win in Moldova?” (detalii AICI) –, jurnaliștii EU reporter explică de ce o eventuală victorie a pro-rușilor la alegerile parlamentare din R.Moldova ar echivala cu un dezastru de proporții pentru al doilea stat românesc. 

În cele ce urmează, Podul.md vă prezintă o sinteză a ideilor publicate în articolul amintit. 

R.Moldova se află la răscruce, iar miza este mai mare ca oricând. Aceste alegeri parlamentare sunt mai mult decât o competiție a unor partide politice – sunt o alegere între a continua pe drumul integrării europene sau a revenirii la un trecut dominat de corupție, oligarhie și supunere geopolitică față de Kremlin. Dacă forțele pro-ruse ajung la putere, consecințele negative pentru R.Moldova vor fi profunde și de lungă durată. 

Stoparea parcursului pro-european

UE a fost și este un partener foarte generos pentru R.Moldova, oferind finanțare, sprijin tehnic și un plan de reformă. Pentru toate acestea însă, Bruxellesul așteaptă rezultate tangibile. Un guvern pro-rus ar putea opri reformele și trimite R.Moldova înapoi cu cel puțin 10 ani. Asta în condițiile în care traiectoria europeană ar trebui să rămână ireversibilă, iar R.Moldova ar trebui să meargă în continuare pe acest drum. 

Instabilitate politică și marginalizare

Istoria ne arată că o guvernare pro-rusă rareori tolerează un președinte independent. Mandatul Maiei Sandu, un simbol al orientării pro-europene a R.Moldova, s-ar confrunta cu permanente încercări de îngrădire, suspendare sau chiar obstrucționare, iar R.Moldova s-ar transforma cu repeziciune într-un stat captiv, stigmatizat, izolat și ignorat la nivel internațional. Spre deosebire de Uniunea Europeană, Rusia nu își va recunoaște partenerii ca fiind egali, aceștia sunt fie vasali, fie inamici de-a dreptul. 

Renaștere oligarhică și colaps economic

O guvernare a Rusiei va readuce, inevitabil, un sistem al monopolurilor, al competiției neloiale și al influențelor oligarhice, iar investițiile străine ar dispărea, pentru că nicio companie nu dorește să opereze într-un stat dominat de corupție și lipsa predictibilității. 

Sistemul judiciar, sub asediu

Deși încă imperfectă, Justiția a avansat, comparativ cu perioada anterioară când pro-rușii s-au aflat la putere. O revenire la putere a acestora riscă să producă o politizare completă a sistemului judiciar, cu judecători și procurori numiți numai pentru a servi interese politice și oligarhice. Astfel, R.Moldova ar fi captivă într-un sistem în care instituțiile statului protejează o minoritate, nu statul. 

Reîntoarcerea la corupție și scheme financiare ilegale

R.Moldova riscă să revină la o economie subterană care amintește contextul ce a dus la furtul miliardului și de care ar beneficia finanțatorii ruși și rețelele de crimă organizată. Dintr-o destinație atractivă pentru investițiile străine, R.Moldova s-ar transforma într-un paradis fiscal al oligarhiei și al rețelelor mafiote. 

Dependența energetică și vulnerabilitatea geopolitică

În mod inevitabil, o guvernare pro-rusă va readuce R.Moldova la dependența de gazul rusesc, care, o știm din trecutul recent, la expune R.Moldova la șantajul politic și economic. Prețurile vor fluctua în funcție de dorința Moscovei, eforturile de diversificare ar fi blocate, iar interconectarea europeană ar fi întreruptă. R.Moldova ar ajunge din noul la mila Gazprom. 

Izolare internațională și polarizare socială

Creșterea tensiunilor cu statele vecine și cu UE vor duce la subminarea creșterii economice și a coeziunii sociale. Cetățenii R.Moldova susțin, în număr mare, integrarea europeană – un guvern pro-rus ar adânci iremediabil polarizarea, ar declanșa proteste și ar provoca migrație în masă. Pentru restul moldovenilor, va rămâne speranța unei reîntoarceri distante și total nesigure spre Europa. 

Reîntoarcerea la un trecut dureros

O victorie a pro-rușilor ar arunca R.Moldova într-o eră gri a corupției, a colapsului economic și a izolării internaționale. Țara s-ar confrunmta cu un regres de 15-20 de ani în planul dezvoltării economice, iar securitatea națională și oportunitățile pentru antreprenori și tinerii profesioniști vor fi sacrificate. Îndepărtată de viitorul său european, R.Moldova va fi prizonieră într-o lume a corupției, a minciunilor și a violenței. 

Alegerea este cât se poate de clară: R.Moldova poate fie să își ducă mai departe drumul către integrarea europeană, prosperitate și suveranitate, fie să se reîntoarcă la un trecut marcat de opresiune, stagnare economică și dependență de Kremlin. 

R.Moldova trebuie să aleagă corect. Viitorul ei depinde de asta.  

Citește întreaga analiză AICI

"Podul" este o publicație independentă, axată pe lupta anticorupție, apărarea statului de drept, promovarea valorilor europene și euroatlantice, dezvăluirea cârdășiilor economico-financiare transpartinice. Nu avem preferințe politice și nici nu suntem conectați financiar cu grupuri de interese ilegitime. Niciun text publicat pe site-ul nostru nu se supune altor rigori editoriale, cu excepția celor din Codul deontologic al jurnalistului. Ne puteți sprijini în demersurile noastre jurnalistice oneste printr-o contribuție financiară în contul nostru Patreon care poate fi accesat AICI.

Dacă v-a plăcut articolul vă invităm să vă alăturați cu un like comunității de cititori de pe pagina noastră de Facebook Podul.

Acest articol este proprietatea Podul.ro și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a continutului se poate face DOAR cu citarea sursei și cu LINK ACTIV către pagina acestui articol.

ceban pro-ruși Dodon Voronin analiză alegeri parlamentare

Populare

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Ce rușine! Parlamentarii PAS, cu puține excepții, l-au votat pe socialistul Vlad Bătrîncea, care urăște visceral România, vicepreședinte al Parlamentului / Deputatul socialist a făcut bucăți harta României Mari în urmă cu zece ani. Unionistul Lilian Carp (PAS) a refuzat să-l voteze: „Asemenea gesturi sunt ca un scuipat în suflet”

Oct 31, 2025

Articole recomandate

© 2025 Podul - ACEASTĂ PUBLICAȚIE ESTE PROPRIETATEA SPLENDOR MEDIA CENTER SRL. Toate drepturile rezervate.