La data de 12.04.2026, chiar în ziua Paștelui Ortodox, în Ungaria au avut loc alegeri parlamentare care au confirmat o schimbare totală în preferințele electorilor maghiari.

Partidul Tisza, condus de Péter Magyar, a obținut 138 de mandate din 199, o nouă majoritate care va desemna următorul prim-ministru în Parlamentul de la Budapesta, reprezentând o înfrângere zdrobitoare pe care premierul Viktor Orbán a și recunoscut-o.

Astfel, ne putem aștepta la o schimbare radicală de abordare a politicii Budapestei. Fosta conducere s-a remarcat prin blocarea negocierilor și a sprijinului financiar al UE pentru Ucraina, precum și printr-o atitudine sfidătoare față de statul român.

Însă, probabil, cel mai mare impact pe care cetățenii Republica Moldova îl vor resimți, dar care nu va fi perceput imediat, este cel al prăbușirii narațiunii conform căreia procesul de aderare la UE este blocat de un factor decident extern, respectiv Ungaria.

Mitul conform căruia aderarea statelor care au depus cereri în 2022 și cărora le-a fost acordat statutul de candidat ar fi blocată de politica pro-rusă a liderului ungar, Orbán, utilizat cu abilitate de politicieni de la Chișinău pentru a acoperi problemele fundamentale cu care se confruntă, în mod real, acest proces, va fi treptat abandonat odată cu accederea unui lider pro-occidental în fruntea Guvernului de la Budapesta.

Prăbușirea mitului blocajului extern ar trebui să scoată la iveală problemele fundamentale care țin statul Republica Moldova pe loc. În primul rând, trebuie să vorbim despre conflictul transnistrean înghețat și despre faptul că puterea de la Chișinău nu controlează întreg teritoriul statului.

Aceasta este o problemă esențială pentru aderare, derivată din criteriile de la Copenhaga (1993), unde capacitatea statului de a-și administra eficient treburile interne este stipulată ca un punct de bază pentru eligibilitatea unui stat de a deveni membru. Despre ce capacitate de auto-administrare putem vorbi dacă acest stat nici măcar nu controlează întregul său teritoriu?

Este o problemă pentru care Chișinăul nu a găsit nicio rezolvare timp de mai bine de 30 de ani.

Astfel, reintră în discuție ideea integrării euro-atlantice pe cale identitară, prin Reunirea cu România și prin intrarea în negocieri cu Kievul pentru soluționarea comună a problemei transnistrene, care a reprezentat atât pentru noi, cât și pentru partea ucraineană, o problemă de securitate.

Alegerile din Ungaria, precum și schimbarea puterii cu una aparent favorabilă extinderii UE, reprezintă catalizatorul perfect care arată că problemele pe care le întâmpină Republica Moldova în parcursul european nu se află la decidenți externi care ne-ar pune bețe în roate, ci sunt în curtea noastră: structurale și fără o soluționare clară în actuala conjunctură. Astfel, singura cale de ieșire din impas și de apropiere de lumea vestică spre care tindem ar fi Reunirea cu România.