În toți cei 33 de ani de independență, R.Moldova, în calitate de stat suveran recunoscut internațional, nu a exercitat, de facto, nici măcar pentru o zi controlul administrativ-public al raioanelor moldovenești din stânga Nistrului. 

Asta face din așa-zisa “Transnistria” un caz cu totul special și diferit de alte ținuturi din spațiul post-sovietic separatizate și ocupate de Rusia  (sau ocupate fățiș și brutal) precum Osetia de Sud și Abhazia, Donețsk și Luhansk, Crimeea, Herson sau Zaporojie. În respectivele teritorii, Georgia, respectiv Ucraina, au exercitat sau exercită parțial un control efectiv asupra acestora, atât de jure, cât și de facto. 

R.Moldova îi lipsește o experiență administrativă similară în stânga Nistrului, acolo unde și realitățile socio-economice, politice și mentale sunt radical diferite de cele de pe malul drept al Nistrului. O reintegrare a malurilor Nistrului ar putea părea chiar, la o primă vedere, mult mai dificilă decât o reintegrare și o derusificare a, spre exemplu, Osetiei de Sud de către Georgia.

În R.Moldova s-a vorbit mereu, în toți cei 33 ani de independență, despre cât de necesar este, sau cât de aproape sau cât de departe suntem de reintegrarea statului, care este și ultima verigă spre reîntregirea României. Însă niciodată nu au fost prezentate planuri concrete, fie ele politice sau administrative (poate cu excepția sferei economice, deși economic, Transnistria se poate considera reintegrată deja pe cale naturală atât cu Basarabia, cât și cu România și UE). 

Ucraina, spre exemplu, după ce a pierdut controlul de facto asupra teritoriilor ucrainene Crimeea, parțial Herson, parțial Zaporojie, parțial Donețsk, Luhansk, NU a lichidat sau comasat principalele instituții administrativ-publice și juridice din acele regiuni, ci a preferat să le evacueze în părțile libere ale acelor regiuni, sau în alte regiuni aflate sub controlul constituțional-legal al statului ucrainean. Chiar și unele primării centrale au fost păstrate, deși Ucraina nu a mai fost lăsată de ocupanții ruși să răspundă de gospodărirea acelor circumscripții de ani buni. 

Asta înseamnă viziune pe termen scurt, mediu și lung, dar și încrederea că Ucraina, împreună cu instituțiile sale constituțional-legitime vor reveni, cândva, în restul teritoriilor astăzi ocupate de Rusia. R.Moldova însă, nu a avut nicio viziune, nici acum 33 ani, și nici astăzi nu are una. Din această cauză, dacă trupele rusești de ocupație din stânga Nistrului vor fi, în sfârșit, evacuate, să nu ne așteptăm că R.Moldova va intra la fel de triumfalistă și sigură pe sine în Tiraspol sau Tighina precum a făcut-o Ucraina în orașele Herson și Zaporojie în 2022. E și o diferență mare de adeziune etnonațională între Herson/Zaporojie și Tiraspol/Tighina. Și nu știm dacă această reintegrare va putea să niveleze diferențele existente. O discuție similară se poartă în România despre Basarabia noastră. Schema reunificării este însă, destul de simplă: în timp ce Bucureștiul se ocupă de reintegrarea Chișinăului, Chișinăul se ocupă de reintegrarea Tiraspolului. 

Înființarea unor instituții administrativ-locale transnistrene în partea controlată de autoritățile constituționale ale R. Moldova este un pas important spre reintegrare. Existența unor instituții pentru stânga Nistrului, temporar stabilite în dreapta Nistrului va ușura și facilita tranziția administrativă, și îi va apropia pe cetățenii noștri de R. Moldova, și de procesele integraționiste.